DE CE NU CITIM...

De multe ori suntem pusi in situatia de a citi pentru a ne informa,informatia este de cele mai multe ori scrisa,fie ca este vorba de instructiunile de folosinta a unui produs,sau data expirarii produsului alimentar,ce contine un produs alimentar,atunci cand incheiem un contract bancar(d-astia sunt multi si cred ca toti regreta faptul ca au ignorat continutul contractului).Ne este oare lene sa ne informam?suntem prea grabiti de fiecare data?Sunt  

multe situatii in care ignorand cateva randuri scrise ajungem sa fim nervosi,stresati sau chear bolnavi.Cum ar fi sa fiti nevoiti sa folositi o toaleta publica,de fiecare data ne uitam si citind ne dam seama unde pot merge barbatii si unde pot merge femeile,cu toate ca de multe ori suntem grabiti pe bune.Nu mai vorbesc de carti,fie ele romane,fictiune,politiste,medicinale...e.t.c....carti din care ne-am putea educa.ne-am putea forma un nivel de cultura generala mai ridicat,bineinteles ca suntem multi cei care spunem ca avem scoala vietii,da,este adevarat,insa multi cei cu scoala vietii nu pot sa lege o fraza de cealalta iar cuvintele ce le rostesc sunt un fel de salata gramaticala"CARE ESTE".Hai sa nu ne mai fie atat de lene cand vine vorba de citit cateva randuri.Lenea pentru a citi este si un motiv pentru care postarile mele sunt cat se poate de sumare.

stau in barul favorit,la masa favorita iar favorita mea ospatarita imi aduce ceaiul putin caldut si il aseaza in fata mea alaturi de un servetel si un biscuite crocant.Vin des in acest local,totul este intunecat doar cateva luminite difuze de ici colo care mai palpaie din cand in cand.Mereu ma intreb:daca am servit un ceai si un biscuite,la ce mi-ar putea folosi servetelul....si ma tot gandesc...pana cand deodata in coltul cel mai intunecat se aud suspine,o tanara domnisoara isi soarbe cafeaua fierbinte cu ochii clar atintiti in fundul cestii si din cand in cand suspina trista cu ochii mari si caprui inlacrimati.pentru un scurt moment credeam ca ma uit in ochii unei caprioare ce parea ca nu isi gaseste iedul si nemiscata gandiind la ce rau i s-ar fi putut intampla micutului animal.Ma intorc din nou la gandurile de dinaintea ciudatei intamplari si privind la servetelul de pe masa,imi dau seama ca totusi ar putea avea o intrebuintare.Il iau si ma ridic de la masa,mai arunc o privire catre domnisoara care suspina si ma indrept spre iesire.In drum spre casa, cu servetelul strans in pumn si gandul ca va veni acea zi cand si eu voi plange iar cei din jurul meu ma vor privi mirati,desi firesc,cu totii plangem cateodata,asa ne-am nascut,plangand,un servetel ne poate scapa de lacrimile din obraz,iar plansul ne va linisti atunci cand ne va fi mai greu.
----desi ce am scris mai sus este doar imaginatia mea,probabil multi veti spune ca personajul meu a aratat clar indiferenta fata de cineva aflat in suferinta,dar indiferenta nu doare intotdeauna iar acea domnisoara nu avea nevoie de prezenta mea sau a altcuiva,atunci cand plangi sau esti trist mereu vei vrea sa fi singur,pentru ca atunci cand plangi mintea iti este limpezita doar de un singur gand:Motivul care te-a facut sa plangi.

Am incercat sa fiu bun cu lumea,am incercat sa imi respect prietenii,am incercat sa ma integrez in realitate si am remarcat ca traiesc in umbra,lumea cu care eram bun scuipa in urma mea,
prietenii pe care i-am respectat m-au abandonat atunci cand aveam nevoe de ajutorul lor,realitatea mi-a dat peste nas si asa m-am trezit,
m-am ridicat si am plecat spre nicaieri.Cata ura am intalnit pe drumul meu spre infinit si atat de putina fericire,cat de mult am suferit si cate dureri am indurat sperand sa-mi fie bine.Stiu ca nu sunt singur pe acest drum ce nu se mai sfarseste,stiu ca intr-o buna zi voi gasi lumina ce ma va invalui cu razele iei moi si calde
iar noaptea ce m-a dominat se va stinge-n zori,caci pedeapsa imi fa lua sfarsit desi condamnat am fost..fara sa fi gresit.