stau in barul favorit,la masa favorita iar favorita mea ospatarita imi aduce ceaiul putin caldut si il aseaza in fata mea alaturi de un servetel si un biscuite crocant.Vin des in acest local,totul este intunecat doar cateva luminite difuze de ici colo care mai palpaie din cand in cand.Mereu ma intreb:daca am servit un ceai si un biscuite,la ce mi-ar putea folosi servetelul....si ma tot gandesc...pana cand deodata in coltul cel mai intunecat se aud suspine,o tanara domnisoara isi soarbe cafeaua fierbinte cu ochii clar atintiti in fundul cestii si din cand in cand suspina trista cu ochii mari si caprui inlacrimati.pentru un scurt moment credeam ca ma uit in ochii unei caprioare ce parea ca nu isi gaseste iedul si nemiscata gandiind la ce rau i s-ar fi putut intampla micutului animal.Ma intorc din nou la gandurile de dinaintea ciudatei intamplari si privind la servetelul de pe masa,imi dau seama ca totusi ar putea avea o intrebuintare.Il iau si ma ridic de la masa,mai arunc o privire catre domnisoara care suspina si ma indrept spre iesire.In drum spre casa, cu servetelul strans in pumn si gandul ca va veni acea zi cand si eu voi plange iar cei din jurul meu ma vor privi mirati,desi firesc,cu totii plangem cateodata,asa ne-am nascut,plangand,un servetel ne poate scapa de lacrimile din obraz,iar plansul ne va linisti atunci cand ne va fi mai greu.
----desi ce am scris mai sus este doar imaginatia mea,probabil multi veti spune ca personajul meu a aratat clar indiferenta fata de cineva aflat in suferinta,dar indiferenta nu doare intotdeauna iar acea domnisoara nu avea nevoie de prezenta mea sau a altcuiva,atunci cand plangi sau esti trist mereu vei vrea sa fi singur,pentru ca atunci cand plangi mintea iti este limpezita doar de un singur gand:Motivul care te-a facut sa plangi.